Evenimente
Preoti slujitori
Ioan Chebuţiu
Biografie
Preotul Chebuţiu Ioan este născut în 19 aprilie 1968, în localitatea Tîrgu Mureş, din părinţii Traian şi Anastasia Chebuţiu.
Între anii 1974-1982 urmează ciclul primar şi gimnazial la Şcoala generală nr. 8 (actualmente Şcoala Gimnazială Al. I. Cuza), apoi urmează doi ani la Liceul industrial în perioada 1982-1984, iar în toamna anului 1984, în urma unui concurs de admitere, devine elev la Seminarul Teologic Cluj-Napoca (1984-1989).
Între anii 1989-1993, este student la Institutul Teologic Universitar Sibiu (devenit ulterior Facultatea de Teologie Andrei Şaguna Sibiu, după 1990).
După terminarea studiilor, timp de un an funcţionează ca profesor suplinitor de limba latină la Liceul Unirea din Tg. Mureş.
În anul 1994, la 24 septembrie, se căsătoreşte cu Claudia Suciava, iar în 7 octombrie este hirotonit diacon, ca la 23 octombrie 1994 să fie hirotonit preot pe seama parohiei Bozed, jud. Mureş.
În data de 1 decembrie 2001 este numit preot paroh la Parohia Ortodoxă Tg. Mureş XIV Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul din cartierul Mureşeni.